ÎȚI TREZEȘTE TOATE SIMȚURILE ÎNAINTE DE A TE URCA LA VOLAN
Noua Mazda3 Hatchback face impresie prin prezența deopotrivă puternică și seducătoare, precum și prin atractivitatea sportivă puternică. Este proiectată pentru a te face să simți că privești o operă de artă, nu doar o mașină. Modul în care lumina cade pe liniile fluide ale mașinii dă impresia că este în mișcare, chiar și atunci când stă pe loc.
SKYACTIV-X. X = PERFORMANȚĂ FĂRĂ COMPROMISURI
Mazda3 este disponibilă acum cu motorul nostru revoluționar Skyactiv-X. Acesta utilizează o tehnologie în premieră mondială, denumită Aprindere prin compresie controlată prin scânteie (SPCCI), care consumă mai puțin combustibil decât un motor pe benzină convențional, dar produce mai multă putere. Acesta produce mai puține emisii, dar oferă o performanță mai bună decât un motor pe benzină obișnuit. De ce să faci compromisuri când poți conduce cu Skyactiv-X?
DINAMICA CONDUSULUI
Bucură-te de o legătură Jinba Ittai mai intensă cu mașina, precum și manevrabilitate și dinamică a condusului uimitoare cu ajutorul celei mai noi Arhitecturi Skyactiv a vehiculului. Noua caroserie este mai rigidă și transmite energia mai eficient. Aceasta adaugă conexiuni față-spate noi care completează verticala. Controlul la volan este intuitiv și puternic.
SUSȚINERE LA NEVOIE
Cu ajutorul tehnologiilor pentru siguranță i-Activsense, te poți bucura pur și simplu de următoarea călătorie cu noua Mazda3 știind că pasagerii tăi sunt în siguranță și stau confortabil. Sisteme precum Asistent de trafic și pilot automat (CTS) te ajută de identifici mai bine pericolele potențiale și să previi coliziunile. Simte-te conectat la Mazda și la drum mai mult decât oricând.